vineri, 27 noiembrie 2015

Brăduțul prieteniei

In perioada 02-09 decembrie 2015 se va derula activitatea intitulata "Brăduțul prieteniei".
Profesorii de religie vor pregăti, împreună cu elevii, unul sau mai multe globuri de Crăciun pe care vor scrie numele școlii, precum și  urări specifice Sărbătorii Nașterii Domnului.
Globulețele  vor fi aduse la sediul Liceului Teoretic "Henri Coandă", strada Henri Coandă, nr.48, persoana contact prof. Claudia Ivașcu - 0740.311.629. (luni, marți și miercuri în intervalul orar 8-14, joi și vineri 8-10).
Globurile  vor fi donate joi, 10 decembrie 2015 și vor decora bradul de Crăciun al Liceului Tehnologic Special Beethoven, fiind un simbol al prieteniei, tolerantei și al bucuriei Nașterii Mântuitorului.

Condeiul copilăriei

              Prăznuirea Sfintei Mucenițe Ecaterina a fost așteptată cu mare bucurie nu numai de credincioșii parohiei Mântuleasa, care și-a serbat hramul, ci și de elevii Colegiului National „Frații Buzești”.



             În semn de aleasă prețuire a Sfintei și din dragoste pentru biserica în parohia căreia se află școala, elevii au răspuns la chemarea de a participa la concursul ”Condeiul copilăriei”, compunând eseuri și poezii religioase, fiind premiați la sfârșitul slujbei.  

marți, 24 noiembrie 2015

,,Săptămâna fructelor și a legumelor"

În data de 16 noiembrie 2015, elevii din Școala Gimnazială Coțofenii din Dos și Școala Gimnazială Mihai Eminescu din Craiova, alături de coordonatorul SNAC Stolojan Gabriela și de profesorii de religie Vanciu Alexandru, Flori Adriana, Dinu Mihaela și 13 copii cu deficiențe însoțiți de doamna profesoară itinerant Segărceanu Diana, au desfășurat o activitate filantropica, dar și de conștientizare a efectelor benefice ale consumului de fructe și legume în viața noastră, la Liceul Matei Basarab din Craiova în cadrul proiectului ,,Săptămâna fructelor și a legumelor".






În cadrul acestei acțiuni li s-a vorbit copiilor despre importanta fructelor pentru sănătatea trupului, precum și despre legătura dintre acestea și postul care ne ajută să devenim mai buni. Un program artistic a fost prezentat de elevii școlii din Coțofeni, iar la final copiilor li s-au împărțit fructe cu care au preparat o salată.


Coordonatori ai proiectului: Director Prof. Sârbu Maria, Director Prof. Blagu Matilda, Director Prof. Cîrțu Silvia, Coordonatorul SNAC Stolojan Gabriela, Flori Adriana, Vanciu Alexandru, Dinu Mihaela, Prof. itinerant Segărceanu Diana, Consilier pedagogic Anghelina Irina.

joi, 19 noiembrie 2015

„Glas de Înger”, concurs de colinde si tradiții autentice românești

Fundația Cuvântul care zidește organizează Concursul de colinde și tradiții românești „Glas de Înger”,ediția a XIV-a, care va avea loc în data de 9 decembrie 2015, la Sala de festivități a Liceului Charles Laugier din str. Brestei, nr. 129, Craiova.

Festivalul – Concurs “Glas de Înger” se desfășoară pe patru secțiuni:
1.     Colinde
2.     Tradiții
3.     Scenete
4.     Soliști

luni, 16 noiembrie 2015

”Omul frumos…dăruieşte spre a dobândi”

Proiectul ”Omul frumos…dăruieşte spre a dobândi”

24 octombrie 2015


Colegiul Naţional Pedagogic ”Ştefan Velovan” şi-a propus să promoveze proiectul ”Omul frumos…dăruieşte spre a dobândi”, prin aşezarea unui muzeu tradiţional românesc de secol XIX în curtea liceului şi prin Staţiunea Didactică ”Pedagogic”. Staţiunea Didactică ”Pedagogic” se întinde pe o suprafaţă de aproximativ 1 ha, regăsită în partea de est a colegiului, ce însumează 2000 de pomi plantaţi, dintre care 400 fructiferi, două sere şi o ciupercărie. În ultimii doi ani, respectiv 2014 şi 2015, am  recoltat aproximativ o tonă de legume BIO pentru fiecare an, iar după ce ne-am făcut conservele de toamnă, am considerat că este normal să formăm şi acel tip de mentalitate pentru elevii noştri, acela de a dărui, în primul rând celor care au nevoie de sprijinul şi înţelegerea noastră. Astfel, în ziua de 20 octombrie 2015, Colegiul nostru a donat o parte din produsele Staţiunii Didactice ”Pedagogic”, mai precis borcane şi conserve de legume BIO, Şcolii Gimnaziale Speciale ”Sfântul Mina” din Craiova. 

Colegiul nostru desfășoară periodic activități comune, la care participă elevi din cele două unități de învățământ  Ne gândim că elevii ce studiază acolo au nevoie de respectul comunității, dar şi de ajutorul nostru concret. Stațiunea Didactică ”Pedagogic” a crescut în ultimul timp, iar noi credem că trebuie să promovăm arta de a mânca sănătos şi mai ales BIO, dar şi arta de a fi buni şi darnici cu semenii noștri.


Prof. Dr. Ionuț Adrian Pătularu, Director Colegiul Național Pedagogic ”Ștefan Velovan”, Craiova
 Prof. Danciu Ana, Coordonator SNAC Colegiul Național Pedagogic ”Ștefan Velovan”, Craiova

joi, 12 noiembrie 2015

”Lecția de Fapte Bune”

                                

                            In perioada 3-5 octombrie s-au desfășurat la Rășinari cursurile de formare pentru proiectul ”Lecția de Fapte Bune”.


Metodologia și Curricula sesiunilor de Educație Filantropica au fost elaborate de reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Dolj, Asociației Vasiliada si Asociației Fapte Bune pentru Comunitate
Grupul țintă îl reprezintă 1020 persoane: 20 cadre didactice pregătite pentru a preda Educație Filantropica, din 10 unități de învățământ liceal din Craiova: Colegiul Național ”Elena Cuza”, Colegiul Național ”Carol I”, Colegiul Național ”Frații Buzești”, Colegiul Național ”Ștefan Velovan”, Colegiul Național ”Gheorghe Chițu”, Liceul de Arte ”Marin Sorescu”, Liceul Teoretic ”Henri Coandă”, Liceul ”Traian Vuia”, Liceul ”Charles Laugier”, Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară și 1000 elevi din liceele selectate în proiect, instruiți cu privire la Responsabilitatea Sociala
Lecția de Fapte Bune este unul dintre proiectele finanțate de către ”HEINEKEN pentru Comunități”, lansat de HEINEKEN și Asociația CSR Nest în orașul Craiova, având ca obiectiv principal cultivarea comportamentului de responsabilitate sociala prin participarea tinerilor la sesiuni de educație filantropica și elaborarea și implementarea unui proiect social.
Cele mai bune proiecte (impact, creativitate, resurse implicate, etc) și cei mai implicați voluntari (profesori, elevi, donatori) vor fi premiați în cadrul unei gale de recunoaștere publică
Sâmbătă, 31 octombrie 2015 a avut loc Cercul de religie pentru învățământ liceal la Colegiul National "Frații Buzești" din Craiova cu tema: Interdisciplinaritate şi transdisciplinaritate: perspective teoretice și metodice / Ciclul liceal



Activități:

1. Lecție demonstrativă bazată pe metode de învățare prin explorarea directă/indirectă a realității și metode de tip activ - participativ Ateliere de lucru pe grupe





2. Realizarea analizei comparative: Metode de explorare și acționale vs. Metode expozitive și interogative (avantaje, dezavantaje, frecvența utilizării, resurse etc.).

3. Proiectarea scenariului pentru o metodă didactică adecvată unei teme la alegere

4.  Schimb de bune practici: - Proiecte de lecții
5. Referat: Abordarea interdisciplinară a religiei
                                  în concordanță cu cerințele învățământului modern – Prof. Danciu Ana




Sâmbătă, 7 noiembrie 2015 a avut loc Cercul de religie pentru scoli gimnaziale la Școala Gimnazială „ Gheorghe Țițeica” din Craiova, cu tema: Formarea şi dezvoltarea competenţelor profesorilor de religie pentru realizarea unui învăţământ de calitate / Ciclul gimnazial



Activități:



1. Ateliere de lucru pe grupe

2. Propuneri de activităţi de învăţare prin care se formează şi dezvoltă competenţe specifice la disciplina religie
3. Abordarea practică a activităţilor care conduc la formarea de competenţe atitudinale.
4. Referat:CLASIC VERSUS MODERN IN ABORDAREA ORELOR DE RELIGIE – Prof. Gheorghe Cornelia


vineri, 6 noiembrie 2015


       Profesorii de Religie din județul Dolj sunt alături de familiile îndoliate după tragicul accident din capitală.

       Va rugam să acceptați condoleanțele noastre, împreună cu rugăciunile pe care le ridicăm în biserici și școli, ca Domnul Dumnezeu să dea odihnă sufletelor tinerilor plecați dintre noi și să aducă mângâiere părinților, rudelor si prietenilor, în suferința prin care trec.